Oare atunci cand nu vezi oamenii o perioada, esti departe de ei si le simti lipsa incepi sa te gandesti cu adevarat la ei, cum sunt ei de fapt, cum era cand v-ati cunoscut, ce nebunii ati facut.
Atunci cand s-a nascut Ana mama cred ca mi-a spus acum ai o responsabilitate, trebuie sa ai grija de micuta asta. Si am inceput sa fac asta cum am crezut eu ca e mai bine, cand era mica mi se parea ca nu e suficient de puternica si mult prea inimoasa si pune totul la suflet si nu va rezista in lume asa ca o vreme am aplicat tehnica inrairii, vroiam sa scot la inveala instinctele ei de aparare. Am inceput sa ii gasesc porecle caraghioase, sa dau vina pe ea pentru diferite "stricaciuni ", sa ii distrug jucariile si multe altele. Dar pe termen scurt nu vedeam nici un rezultat, ea tot se supara si nu riposta.
Cand am inceput sa mergem la scoala si sa stam mai mult pe afara in fata blocului, eram garda ei de corp, nu exista iertare pentru cine indraznea sa o faca pe Anuta mea sa planga.
Apoi nu mai stiu ce s-a intamplat anii au trecut si cred ca la un momendat am renuntat la responsabilitatea mea.
Si acum cand ma uit la ea vad ca "Ana-banana, Tuti", e un om mare, sta in Bucuresti, e la facultate in anul 3, are un job si se descurca de una singura si a devenit puternica.
Dar cel mai mult ma mira faptul ca atunci cand cineva ma intreaba daca mai am frati, eu raspund ca am o sora mai mica si in mintea mea imi apare imaginea ei de la gradi cand avea falcute era tunsa castron, pantaloni grena de lana si botosi maro de bunicuta.
Si pe langa toate astea ma inspira si insufleteste, yea e grozava nu am cum sa imi fi dorit o alta sora!
Atunci cand s-a nascut Ana mama cred ca mi-a spus acum ai o responsabilitate, trebuie sa ai grija de micuta asta. Si am inceput sa fac asta cum am crezut eu ca e mai bine, cand era mica mi se parea ca nu e suficient de puternica si mult prea inimoasa si pune totul la suflet si nu va rezista in lume asa ca o vreme am aplicat tehnica inrairii, vroiam sa scot la inveala instinctele ei de aparare. Am inceput sa ii gasesc porecle caraghioase, sa dau vina pe ea pentru diferite "stricaciuni ", sa ii distrug jucariile si multe altele. Dar pe termen scurt nu vedeam nici un rezultat, ea tot se supara si nu riposta.
Cand am inceput sa mergem la scoala si sa stam mai mult pe afara in fata blocului, eram garda ei de corp, nu exista iertare pentru cine indraznea sa o faca pe Anuta mea sa planga.
Apoi nu mai stiu ce s-a intamplat anii au trecut si cred ca la un momendat am renuntat la responsabilitatea mea.
Si acum cand ma uit la ea vad ca "Ana-banana, Tuti", e un om mare, sta in Bucuresti, e la facultate in anul 3, are un job si se descurca de una singura si a devenit puternica.
Dar cel mai mult ma mira faptul ca atunci cand cineva ma intreaba daca mai am frati, eu raspund ca am o sora mai mica si in mintea mea imi apare imaginea ei de la gradi cand avea falcute era tunsa castron, pantaloni grena de lana si botosi maro de bunicuta.
Si pe langa toate astea ma inspira si insufleteste, yea e grozava nu am cum sa imi fi dorit o alta sora!
1 comentarii:
:) Mi-a placut... Eu am doua surioare mai mici (gemene) dar ele acum sunt abia in anul 1. Desi suntem departe (la vreo 300 de km) si ne vedem rar, tot mai am tendinta de a le apara de ceea ce le supara, de a le purta de grija.. Vreau tot ce e mai bun pentru ele si uneori ma simt neputincioasa cand le vad ca sufera, sau cand plang cand vb la telefon... Dar va veni si momentul in care vor fi pe picioarele lor, sigure si puternice :)
Trimiteţi un comentariu